Golul Parabolic

Viața este, în general, și comedie și dramă, și suspans și relaxare, și dorință și obligație, și mitic și absurd, și emoție și nepăsare. Este o antiteză greu de înțeles, dar oarecum evidentă, păstrând câte ceva din toate aspectele ascunse ale istoricei existențe umane. Selecție, luptă, echivalență, viața polarizează în jurul indicilor rigizi ai timpului și spațiului. Oamenii au tot felul de țeluri și de principii, prejudecăți și judecăți de valoare.
La o adică, viața nu este decât un spectacol dramatic (care devine uneori, în mod tragic, un joc secund), în care eu nu am decât un umil rol episodic.
S-ar spune că tinerețea este una din comorile cele mai de preț ale unui om (și categoric așa și este), dar ea nu se limitează la zâmbet și raze de soare. Tinerețea înseamnă viață, iar viața este și generalitate și particularitate, și diversitate si punct fixat. Și tinerețea, ca și viața în ansamblu, are o esență antitetică.
Dacă am pune toate gândurile și speranțele oamenilor într-o groapă a ființei, oare nu s-ar ridica cele ale tinerilor la suprafață? Tânărul visează aerisit, vaporos, mistic. Gândurile sale sunt ca un pastel încarcat de stil, ca un portret al energiei pure, încapsulate. Eu sper și visez... Nu pot nega. Speranța este un aspect al naiviății ființei umane dar și un mod de viața. Slăbiciunea antrenează puterea, neputința antrenează motivația, golul umple totul în jur si îl transformă în (îm)plin(ire), iar noi, oamenii, suntem veșnicii ostatici ai acestei reacții în lanț.
Am atâtea vise încât nici nu știu pe care sunt cu adevărat în stare să le transform în realitate, dar simt că o forță nevăzută mă împinge de la spate spre reușită. Pentru mine, țelurile nu sunt decât niște drumuri pietruite pe care merg singură, înconjurate de ziduri înalte de beton, ca nimeni să nu mă oprească în încercarea mea. Viața este o provocare, o călătorie, despre care filozofii spun că nu contează încotro te indrepți ci ființele care te însoțesc.
Până la urmă, să fii tânăr înseamnă să visezi, să nu îți lași gândirea viciată de limitele ascuțite ale realismului contemporan. Este dureros însă să vrei să visezi atunci când ești conștient de adevărul care te poate pune la pământ, când știi că înainte de a porni la drum, călătoria ta se va sfârși într-o prăpastie. Să îndrăznim deci, să visăm!
Când merg pe holurile liceului, forfota din jurul meu nu este decât materia în stare pură a viselor tinereții. Fiecare merge pe drumul său pietruit pentru a-și atinge scopul, pentru a cunoaște împlinirea.
Viața mea nu cunoaște o profunzime spirituală, tocmai din cauza superficialității acestei idei monotone a țelului. Vreau să îmi revoluționez propria viață și să nu mă învârt în jurul aceleiași idei desuete.
Majoritatea oamenilor nu mai sunt marionete ale societății sau tendințelor, iar cei care sunt ar trebui să fie treziți la realitate o dată pentru totdeauna. Trebuie să încetăm să iubim acea imagine idilică a tinereții și să învățăm să visăm! Îndrăzniți să visați!