Nu-mi plac oamenii absurzi. Decât dacă se întâmplă prin nu-știu-ce minune să fiu eu absurdă.
***
Azi am descoperit cu stupoare că am o duzină de profesoare noi (care se comportau de parcă mă știau de o viață (și)) care mi-au lăsat o primă impresie foarte bună (acum sunt ferm convinsă că ori eu sunt țicnita, ori ele).Mno, eu nu am mai văzut om care să vorbească șase ore despre același subiect (BAC și atestat bineînțeles). Când le auzeai îți venea să faci triplu salt de perete și să le lovești prin întoarcere.
Și mai vine și la ultima oră o domnișoară (în vârstă de 30 ani) care leaga o conversație relaxată cu noi, viitori absolvenți:
"D-ra profesoară: Bună ziua!
Noi: Bună ziua!
D-ra profesoară: Ora viitoare dați lucrare!"
Splendid. Și e și singura care ne obligă să ne cumpăram manual, deși nu aleg nici de-al naibii materia ei pentru bac. Și cică ne dă lucrare în fiecare oră de acum înainte. Dacă nu eram în clasă aș fi făcut bungee jumping fără coardă. M-a lasat: ":-o. wtf?".
Declar public că am de gând să învăț pentru BAC, pentru că (deși nu mai fac religie), acolo am învățat că o să ard în flăcările iadului dacă trișez la examen.
De asta eu și colega mea de bancă ne întrebam apoteotic la sfârșitul zilei: "Oare există viață după BAC?"...
La pariu că oricum nu știe nimeni ce are de făcut nici după ce am vorbit 6 ore? :|
***
Oricum, așa cum probabil ați ghicit, posturile se vor rări din ce în ce mai mult până când vor ajunge la 0. Deși este prematur pentru o concluzie definitivă (m-am gândit să anunț din timp), activitatea (în ceea ce mă privește) va fi reluată atunci când ultimul examen se va fi susținut.
Obiectivele sunt clare și ușor de închipuit la acest nivel (modest) la care mă zbat ("ca mormolocul în baltă" - prof. de fizică).
Acum ma pregătesc pentru o altă zi de școală în care voi fi cu siguranță pusă la zid de vreo/vreun profesoară/profesor disperat(ă) pentru că "VIN TEZELE" :|
Brb...