Legendele Zarandului

Proaspat intoarsa de pe meleaguri carpatine, am cules din mers doua legende.
Prima data am facut cunostinta cu legenda orasului unde am petrecut cea mai mare parte a timpului: Brad, judetul Hunedoara.

"Se spune ca, pe vremea cand muntii se bateau in capete precum berbecii, iar pestii isi unduiau cozile in vazul soarelui, traiau multe fete frumoase, incat si ziua uita sa plece la culcare.
Acu' ...nu erau numai frumoase. Care mai de care se intrecea cu nobletea sufletului sau. Stiau asta de la zanele care le-au fost nase. O astfel de copila, a trait odata si prin partile Muntilor Apuseni.
Se spune ca ar fi avut un palat care stralucea noaptea mai ceva ca luna plina, insa peste zi se preschimba intr-o casa de lemn. Fata colinda poienile, dealurile din imprejurimi si toate animalele padurii o cunosteau.
În ţinuturile acelea, doi fraţi trăiau în mare neînţelegere. Unul era harnic şi cinstit iar celălalt viclean şi lacom adunând bogăţii prin înşelăciune.
Venind vremea însurătorii, amândoi s-au îndrăgostit fata cea frumoasă. Duşmănie mare a pornit înre dânşii. Trei ani la rând nu şi-au mai vorbit. Fata, vrând să curme duşmănia lor îi supuse la o încercare. Care din ei va reuşi să-i aducă cel mai nepreţuit dar, acela va fi alesul.
Feciorul cel viclean şi lacom îi aduse o ladă plină cu podoabe de aur, încât trei boi abia reuşiră să tragă căruţa.
Celălalt, munci trei zile la rând. Sădi şaptezecişişapte de brazi, tot unul şi unul, la marginea pădurii, în aşa chip încât să se vadă de pe prispa casei.
Când veni fata, mare-i fu bucuria să vadă atâţia brazi care vor creşte pentru ea. L-a ales numaidecât pe feciorul cel harnic.
Fratele lui a plecat făr´ de urmă-n lume, căci nimeni nu l-a mai văzut de atunci.
Aşezarea în care s-au petrecut acestea a primit numele Brad, pentru a aminti de brazii sădiţi de feciorul cel harnic. "

Aceasta este legenda fericita si credibila a zonei, pentru ca exista intr-adevar o colina pe care se inalta mandri o gramada de brazi (n-am stat sa numar sa vad daca sunt 77 si oricum au mai plantat intr timp). Dar se stie cu siguranta ca erau fete frumoase (vezi povestile despre Targul de fete), iar muntii se loveau intre ei (probabil), pentru ca sunt cateva creste deformate.

Insa, partea (pe care eu o consider frumoasa si interesanta) urmeaza acum. Indreptandu-ma spre Podul Grohotului (singurul pod natural din Romania), pentru portia anuala de alpinism, mi-a fost dat sa vad o stanca destul de inalta, pe care era asezata timid o cruce de vreun metru si ceva, infasurata in beculete colorate.
Evident, te-ai intreba ce Doamne iarta-ma cauta o cruce cu beculete, pe o stanca din mijlocul pustiului? (ca doar nu-s Zilele Galatiului). Dar, daca-ti spun ca stanca se intitula "Piatra (sau stanca) dracului", ai sa intelegi.
Crucea ar fi trebuit sa sperie diavolul, despre care se zice ca iese noaptea din gaura de la baza stancii si impinge oamenii spre suicid (prin cadere in gol de pe stanca), ca sa le fure sufletele.
Nu ca nu ar fi reusit. Numai in 2008, de pe piatra s-au aruncat aproape 30 de persoane, fie ca au fost sau nu de nationalitate romana.
Pana si batranii locului vorbeau despre ea cu teama, si recunosteau ei, "noaptea, de pe la 12 si pana pe la 3 dimineata, se aud tipete din locul ala si oamenii aud voci care ii cheama".

Initial, am privit situatia cu scepticism. Dar dupa ce m-a prins furtuna in padure, mi s-a rupt coarda si am cazut (alegandu-ma cu frumusete de vanataie si un set nou nout de zgarieturi), a traznit foarte aproape de locul unde ne aflam si au inceput sa se auda lupii urland, mi-am zis sa-i dau legendei o sansa...
Cand am scapat in sfarsit din iadul in care se transformase padurea pe timp de furtuna, am avut sansa unica in viata de a face pana la masina in fata stancii, dupa ce soferul masinii si-a rupt piciorul :) Fain, nu?
Cat au schimbat roata, am facut si miscarea neinspirata de a ma apropia de stanca si de a-mi vara capsorul in acea gaura, dupa ce in prealabil am aruncat in ea o piatra pe care nu am auzit-o cazand (probabil din cauza ploii). Tot ce pot sa spun e ca am simtit instantaneu nevoia de a pleca cat mai repede de acolo...cat ma departe cu putinta :)
M-am bucurat cand am ajuns acasa.

Nota: Legendele de mai sus au fost traite pe pielea mea si nu vreau sa le retraiesc (cel putin pe a II a). Scepticii sunt invitati sa mearga la fata locului, sa isi instaleze cortul pe podul de peste Crisul Alb care se pozitioneaza fix in fata stancii, si sa astepte caderea noptii.

***
NOROC BUN !

***