Editare ulterioară (...și OTV ar trebui să fie opțional în grila de programe...):
Noaptea trecută mi-am pierdut 25 de minute din viață uitându-mă la OTV. Acolo s-au adunat niște viezuri (pentru că asta erau) și au început să-și expună cunoștintele de fizică și teoria stringurilor la TV, în fața populației însetate de știința.
Un moș (care dupa părerea mea umila nu știa de nicio culoare despre ce vorbește), a început să ne explice ca timpul în univers este curbat și ca din această cauza vom fi prinși între 2 găuri negre care mai apoi se vor ciocni la rândul lor (încercare de citat din ce-mi amintesc "și vom fi prinși între două găuri negre și între ele numai stringuri" - lol). Pun pariu ca în momentele alea Einstein se răsucea în mormânt de câte aberații putea să scoată humanoidul ăla pe gura. Și faceau speculații conform cărora în urma experimentului o să putem comunica telepatic și să ne întoarcem în timp...
Diaconescu (cel mai mare viezure al zilelor noastre) se bucura că n-o să-l mai amendeze CNA-ul, și citea mail-uri de la tot felul de inculți, fără o părere pertinentă. Apoi, de parcă nu era destul, au afișat pe ecran un cronometru (cowntdown). Nici ăla nu funcționa ca lumea...
***
Azi mi-au ajuns la urechi niște chestii conform cărora o să vină sfârșitul lumii datorită unui experiment în Large Hadron Collider (la care mă voi referi de acum înainte cu LHC). Fiind pasionată de domeniul științei, experimentul îmi este cunoscut încă din luna octombrie 2007, și de atunci m-am tot interesat în ce constă. Voi încerca să fiu succintă, însă acest articol va fi lung, poate cel mai lung articol pe care îl voi scrie vreodată. Dar e clar...sfârșitul lumii e oricând numai maine nu.
Oricum, majoritatea preferă să creadă că vor muri mâine decât să citească despre/ înțeleagă procesele pe care le implică experimentul, așa că ideea principală e:
Oamenii ăia de la CERN nu vor să vă omoare. Nuuu! Ei doar vor să știe cum s-a format universul ăsta, care din nereficire e plin de ratoni. Se vor recrea primele secunde din viața universului pe care îl cunoaștem astăzi. Asta nu înseamnă că o să vă înghită o gaură neagră...deși pentru unii ar fi mai bine așa...
<-> Partea din articol care nu contează <->
Ză scientific part
Totul a început în centrul de cercetare CERN, situat în apropierea Genevei, unde s-a construit un inel subteran cu o lungime de 27 de kilometri. Proiectul inițial se dorea a fi o încercare de a descoperi cele mai mici particule ale materiei cu ajutorul LHC. Se poate spune că este vorba despre o încercare de a descifra Big Bang-ul, sau mai exact de a înțelege universul.
Inelul subteran (accelerator sau de accelerare preliminară) are mai multe componente:
- Detector LHCb:
Lungime: 20m
Inălțime: 11m
Masă: 4500 t
Cercetători: 650
Magneții puternic arcuiți formează elementul central al detectorului LHCb. O travee extinsă de fier aflată în jurul acestora, intensifică și formează câmpul magnetic. Rolul acestuia este de a suporta particulele încărcate electric. În funcție de energie și de sarcina electrică, particulele sunt deviate în mod diferit, ceea ce permite identificarea acestora cu ajutorul senzorilor. În cadrul experimentului LHCb, fizicienii încearcă să identifice quarqurile bottom, și anume particulele minuscule, precum și anti-particulele acestora (quarqurile antibottom). Astfel se va putea spune de ce în univers există numai materie, iar antimateria a dispărut, deși, în urma Big Bang-ului, ambele categorii au apărut în cantități egale.
-Detector ATLAS
Lungime: 46m
Înălțime: 25m
Masă: 7000m
Cercetători: 1800
Cu o atenție deosebită, tehnicienii introduc o bobină magnetică cu o lungime de 25 de metri și o greutate de 100 de tone, într-o cavernă destinată experimentului, aflată la adâncimea de 100 de metri. Detectorul ATLAS este compus din 8 magneți de acest tip. Particulele minuscule sunt proiectate cu viteze amețitoare către centrul detectorului, acolo unde va avea loc coliziunea. Cu ajutorul unor camere speciale vor fi identificate așa-numitele particule Higgs. Teoretic, acestea conferă masă materiei. Prezența lor se poate dovedi doar în mod indirect: de exemplu prin mezoni (particule generate ca urmare a dezintegrării particulelor Higgs).
-Detector ALICE
Lungime: 26m
Înălțime: 16m
Masă: 10.000 t
Cercetători: 1000
Cu ajutorul detectorului ALICE, cercetătorii urmăresc să genereze o coliziune între nucleele atomilor de plumb. Se formează o minge de foc, similară celei apărute la formarea universului, imediat după Big-Bang. Din energia eliberată ca urmare a Big-Bangului, s-a format o plasmă, alcătuită din cele mai mici particule elementare: quarquri și gluoni. Fizicienii vor să studieze cum s-a format din "plasma quarq-gluon" materia cunoscută în prezent. În centrul detectorului ALICE, discuri fine de siliciu vor confirma indirect existența acestor particule. Echipamentele de măsura necesare sunt verificate de tehnicieni anterior montajului.
-Detector CMS (Compact Muon Solenoid)
Lungime: 21m
Inălțime: 15m
Masă: 12.500 t
Cercetători: 2000
Echipate cu senzori, două elemente în formă circulară a detectorului sunt poziționate într-o caverna experimentală. Majoritatea celor 15 elemente ale detectorului CMS sunt alcătuite din inele metalice. Prin centrul acestora va trece inelul de 27 km al LHC, în care se vor produce coliziuni între nucleele atomice. Inelele de fier formează câmpul magnetic necesar pentru ca particulele elementare încarcate electric să se deplaseze pe traiectorii curbilinii. Și cu ajutorul CMS, fizicienii încearcă să identifice particulele Higgs, care ar conferi masa specifică materiei. Un element caracteristic al detectorului CMS sunt cristalele din interiorul "butucului". Cu ajutorul acestora se va măsura intensitatea luminii cu conținut energetic mare ca urmare a dezintegrării Higgs.
Elemente CMS: Tub de pulverizare ( în interiorul detectorului se află 2 tuburi de pulverizare în care fluxurile de particule se deplasează cu viteză foarte mare în direcții opuse, ceea ce permite generarea unor coliziuni); Detector siliciu (când o particulă încărcată electric trece prin acest strat de benzi de siliciu, generează impulsuri electrice de mică intensitate. Astfel se poate urmări orbita particulei); Calorimetru electromagnetic (dacă un electron pătrunde în unul din cele aproape 80.000 de cristale din stolzit, este frânat și e general astfel un fulger de lumină. În funcție de intensitatea acestor fulgere, cercetătorii pot calcula conținutul energetic al particulei); Calorimetru pentru hadroni (în acest echipament de măsura este realizată o alternanță a straturilor de oțel, aramă și plastic. Straturile metalice frânează hadronii, iar materialul plastic transmite un semnal luminos când intră în contact cu o particulă. În funcție de intensitatea luminii, se poate determina nivelul energetic al particulei); Solenoid(prin acest magnet puternic trec 20.000 de amperi, fiind generat un câmp magnetic de 90.000 de ori mai puternic decât câmpul magnetic al Pământului. Forțele magnetice deviază cu intensitate diferită acele particule încărcate electronic generate în urma coliziunii între nuclee atomice, în funcție de încărcatura pozitivă sau negativă a particulelor și de nivelul lor energetic); Camere de mezoni (în aceste camere umplute cu gaz sunt întinse cabluri. Dacă un mezon trece prin ele, declanșează un impuls electric la nivelul cablurilor. Acesta este măsurat putându-se reconstrui orbita particulei); Manșeta de oțel (intensifică câmpul magnetic).
[Detector CMS]
Particule căutate:
Clasa Leptonilor: Electroni, Electroni neutrino, Mezoni, Mezoni neutrino, Tauoni, Tauoni neutrino.
Clasa Quarqurilor: Up, Down, Charm, Strange, Top, Bottom
Clasa Bosonilor: Gluon, Graviton, Boson Higgs (a căror existență este ipotetică), Foton, W-, W+.
